Hmm…şcoala...


Omul cel mai fericit e acela care face fericiţi pe cît mai mulţi oameni.

M-am gândit să scriu. Eu scriu. De ce? Pentru că mi se pare că sunt multe lucruri pe care vreau să le spun, păcat că nu am curaj. Acum întrebarea ar fi ce să scriu? Ce am eu atât de mult de spus? Păi să vedem, cititorule (dacă exişti), o să îţi prezint părerea mea despre...şcoală. De ce nu? Doar merg la şcoală de 11 ani, aud cuvântul şcoală de atâtea ori pe zi...ce să mai, şcoala e trendy!

Citind ultima frază mă apucă melancolia bine-cunoscută ce are ca impuls ultimii 11 ani de şcoală. În clasa I mi se părea că ,incă’ mai suntem ,ca pe vremuri’: aveam Abecedare primite de la alţi elevi, nu aveam calculatorul pe birou în cameră, aveam caiete cu liniuţe, nicidecum jocuri video despre ,cum să scriem corect!’. Aveam şi nu aveam, la fel ca acum, după 11 ani de frecat haine pe băncile şcolii şi irosit pasta pixului pe hârtia făcută prin omorârea naturii...aveam şi nu aveam deci...dar acum tindem să nu avem şi să nu avem: nu avem respect, nu avem toleranţă. Nu avem nici măcar curajul să fim doar noi. Avem doar o proastă idee despre cât de frumos e să fi ca starul acela pe care îl vedem pe ecranele televizoarelor noastre plate cu diagonala de prea mulţi centimetri.

Păi da, că acum nici manuale la şcoală nu mai avem. Acum le cumpărăm. Cumpărăm învăţătură. Şi de-ar fi atât de simplu! Reformulez: Ne străduim să cumpărăm învăţătura convenabilă din toată paleta de învăţături pe care ne-o oferă sistemul: exact, manualele alternative. Dar să privim si partea bună! Există ea? Desigur...mai multe manuale înseamnă mai multe edituri, înseamnă prin urmare o industrie dezvoltată a României. Care industire? Industria culturalizării în masă (în bancă, aş zice eu). Care Românie? România în care trăim...

Dar revenind la şcoală...amintirile năvălesc, parcă aş fi deschis robinetul, iar ele curg acum fără încetare. Îl opresc. Prima zi de şcoala. Prima banca, lângă catedră...eram curios ce înseamnă şcoala...

Prima zi în clasa a unsprezecea. Era veselie, ne revedeam colegii, dar si durere mare...observam cum trece timpul, se apropie bacu’. În clasă, aceleaşi feţe. Mai multe şuviţe şi păr vopsit...la fete. O atitudine ,cool’ manifestată prin poveştile nemuritoare din aceeaşi vacanţă mare, dar mereu mică. Manifestată prin cuvinte spuse parcă înecându-se. Îi aud cum s-au culturalizat...la sala de culturism...băieţii. Am crescut. Ne-am schimbat. Prea mult în rău. Unii zic ca puţin şi în bine.

Şcoală. Teme. Greu de făcut, când nu ai manual. Cum de ce nu ai? Lasă, nu mai contează că nu s-a găsit la librărie, nu mai contează nici că l-ai căutat şi la foştii elevi ai liceului...de ce ar mai conta acum că trebuie să îl cumperi din banii tăi? Ei...cum să conteze? Contează doar că trebuie să îl ai. Dacă nu îl ai, nu scrii tema. Şi dacă nu o scrii...? Atunci se întâmplă să întrebe profesorul în clasă cine a scris. Niciun răspuns. I-a mai rămas bietului profesor să întrebe şi cine nu a scris? Cu ameninţările de rigoare, desigur. Şi te ridici frumos în picioare, recunoşti că nu ai scris, înghiţi în sec şi laşi privirea în jos, să nu vezi colegii cum râd pe sub mustăcioarele de-abia rase sau pensate. Şi langă tine se ridică încă vre-o doi – trei, în aceeaşi situaţie. Şi primiţi cu toţii aceeaşi recompensă: Lucrare de control. Sau ,Test du Papier’, cum am scris pe foaia albă. Subiectele? Exact exerciţiile de la temă. Mulţumim, domnule profesor! De câte ori să vă amintim că anumite materii chiar nu prezintă interes pentru noi? Dar...aveţi şi puţină dreptate: trebuie să vă justificaţi cererea de mărire a salariului.

Noi plecăm mai departe, metodele învechite de a stabili o aşa-zisă relaţie cu elevii...rămân. La fel.. La fel şi dumneavoastră, cu bine!

Cristi Pietrăreanu

11.06.2007. 23:23

andreaaaa on 21.04.2009. 18:07

Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50
de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna,nici despre
razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o
data.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea", "Castel", "Ratele si
vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu
otrava","PacPac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei
la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii
care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne
uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate
color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu
CD-uri.Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de
la turci,iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la
admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii"Pioneri".La
gradinita am invatat poezii in romaneste, nu inengleza... Si am cantat MULTI
ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTH DAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills ,Melrose Place , Twin
Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca
televizor.Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia
asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut
superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si
clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate incap ne
provocau pneumonii.Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si metallica, si Ace of base, si DJ Bobo, si
MichaelJackson, si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de
manele,singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi,
am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si
Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif" Ciresarii, si am baut Cico
si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele
sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la
scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi
am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara,noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o
luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.Abia asteptam
la chefuri sa jucam "Fantanita", sau"Flori, fete sau baieti", sau
"Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe
cine "iubeam".

Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia",care inca roseam la
cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in
capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana
iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de
el/ea. Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale
in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din
greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si
toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide
mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de
la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie. Noi am
auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de
bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii
care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem
minte emisiunea "Feriti-va de magarus".Suntem o generatie de
invingatori, de visatori, de "first-timers"...Daca citesti si ai cazut macar un
pic pe ganduri, esti de-al nostru!super nuuu??