Tineri, taste si Condei
Asociatia Tineret si Dezvoltare Regionala
Omul cel mai fericit e acela care face fericiţi pe cît mai mulţi oameni.

Claxonul, înţelepciunea şi România!

Moto:
"am înţeles şi eu se pare în sfârşit
de ce i-aşa de zgomotoasă România mea
se cumpără maşini la nesfârşit
claxonu' a înlocuit cu totul mintea!"

Şi uite cum începe încă o zi de muncă, cugeta Pirpilică Popescu urcându-se în Dacia sa. Încă o zi de trudă pentru câteva sute de mii... Ei, dar asta e, noi am vrut revoluţie, noi suportăm!

Maşina iese din garajul improvizat sub copacul bătrân din faţa blocului gri şi intră în şirul de autoturisme care se scurge încet pe strada plină de gropi. Un Mercedes argintiu, un BMW albastru pal, un Ford roşu, toate hurducăindu-se prin gropile mari ce se cască de ani de zile în asfaltul vechi... Doar Dacia lui Pirpilică, iat-o, merge încet, bătrâneşte, dar lin...

Se opreşte la semafor. Cinci copii ai străzii năvălesc să-i spele geamurile. Îi goneşte cu brutalitate. Dar unul dintre cei 5 rămâne, încruntându-se de fiecare dată când Pirpilică îi arunca în faţă invective...
Fascinat de acest copil, care parcă sfida timpul, Popescu îl invită în maşină.
- Cum te numeşti?
- Numele meu este Inţeleptia... Inţeleptia Dumitru... M-am născut înainte ca toate astea să fi luat naştere... Eşti gata să vii cu mine într-o călătorie extraordinară?
- Da, răspunse Pirpilică luat prin surprindere... Dar unde, pe ce tărâm vom ajunge?
- Doar până-n colţ, răspunse candid fata... Acolo e un blocaj rutier.
Lăsând maşina în mijlocul traficului, cei doi se îndreptară spre colţul străzii...
- Acum te rog, vorbi fata, vezi, toţi şoferii claxonează în prostie... Du-te până la cel de-acolo, din Mercedesul acela, şi întreabă-l aşa: "De ce claxonezi?"!
Fără să ştie de ce, Pirpilică se duce să întrebe...
- Omule, de ce claxonezi?
- Păi cum de ce, ca să mă distrez... Hă, hă, hă...
Râsul acela îl paraliză pe Popescu...

La naiba, oamenii mor iar unii se distrează!

Din acea zi Pirpilică Popescu n-a mai apăsat pe butonul claxonului...

Petre Fluieraşu

27.04.2007. 15:26

This article hasn't been commented yet.

Write a comment

:

:

:


7 + 4 =