Primii paşi

Suntem în situaţia în care nu putem să nu trăim cu alţii. Orice ai face în ziua de azi, dai pe parcurs de numeroase alte persoane cu care intri în legătură, într-un fel sau altul. Nu putem să nu intrăm în legătură cu alţii, cu ceilalţi, aşadar. Chiar dacă refuzi orice fel de viaţă socială, chiar dacă nu ieşi din casă decât ca să iei pâine, tot intri în legătură cu alţii. Chiar dacă nu te uiţi la televizor, nu ai abonament radio şi nu citeşti ziarele, nu poţi să nu vezi posterele de pe stradă, nu poţi să nu auzi cearta vecinilor de deasupra, nu poţi să nu citeşti o carte, un pliant sau un manual de instrucţiuni din când în când. Don’t look now, but you’ve just communicated.

Suntem în situaţia în care nu putem să nu comunicăm cu alţii. Primele şcoli de gândire în domeniul comunicării, considerau aceasta un proces care are loc doar cu anumite condiţii – ştim cu toţii: emiţătorul, receptorul, mesaj, feedback şi intenţie. Şcolile mai recent apărute au scos latura intenţională din proces, au lărgit limitele impuse de vechea teorie, una dintre ele, Şcoala de la Palo Alto, susţinând chiar că totul este comunicare. Când te dai cu un parfum, comunici ceva celor cu care vei intra în contact. Când semnalizezi în maşină, comunici ceva participanţilor în trafic. Chiar când eşti prins cu tema neînvăţată şi nu eşti în stare să articulezi câteva cuvinte, tot comunici ceva învăţătoarei şi colegilor – ei ştiu imediat ce s-a întâmplat cu tine. Sau poate doar cred ei că ştiu...

Dacă nu putem să nu trăim împreună cu alţii (să con-vieţuim) şi nu putem să nu intrăm în legătură cu aceştia (să comunicăm), atunci ar trebui să ne asigurăm că relaţiile şi rapoartele care se stabilesc între noi, de orice fel ar fi acestea (politice, economice, sociale, religioase, etc.), să fie corecte şi bine întreţinute. Pentru aceasta avem nevoie de câteva reguli de bază, reguli subînţelese cel mai adesea în interacţionările noastre cotidiene, dar care atunci când sunt încălcate duc la neînţelegeri. Acesta este scopul Îndreptarului, să se asigure că noi ştim ceea ce zicem, cum zicem, cum ar putea fi interpretat de interlocutor, ce probleme ar putea să apară, Gogule, şi ce putem face pentru a le evita.

O primă regulă a comunicării ar fi ca ambii/toţi interlocutorii să fie disponibili să comunice. Nu poţi săruta o persoană cu forţa, şi nu vă lăsaţi păcăliţi, atunci când săruţi pe cineva comunici pe numeroase canale, iar semnificaţia lui poate varia considerabil. Atunci când încerci să comunici cu forţa, apar problemele. Există riscul ca celălalt să continue să se împotrivească: tu fugi cu pliantul după el, el grăbeşte pasul la rându-i. Există riscul ca dacă reuşeşti să comunici rezultatul să fie exact opusul din cauza insistenţelor: ea îţi răspunde la telefon după ce insişti de mai multe ori, dar nu acceptă să iasă în oraş, deoarece şi-a format deja o părere negativă despre tine. Se poate ajunge şi la mai rău, după câte ştim – să nu insistăm aici.

Dar disponibilitatea de a comunica nu este suficientă pentru a realiza actul comunicării. Sau mai bine spus, ea este necesară, dar nu suficientă. Dacă ai fi faţă în faţă cu un eschimos, unul autentic, nu unul de la Hollywood, nu prea văd cum te-ai putea înţelege cu el. Limba e out dintr-un foc. Nici pantomima nu ar prea veni în ajutor, căci nu ai ştii câte şi care semne sunt comune celor două culturi. Acesta este codul, şi este necesar ca participanţii să aibă un cod comun. Mai este necesar celor doi să aibă la dispoziţie un canal comun. Degeaba vrei să vorbeşti cu tatăl tău la telefon dacă bateria este descărcată. Degeaba încerci să îi explici verbal unei bătrâne care şi-a pierdut auzul că poate să ia locul tău în autobuz. Nu în ultimul rând, este nevoie de câteva norme care să gestioneze contextul, un fel de atribuire de roluri. Dacă în situaţia de faţă, aceasta în care stai cu ochii în ecran şi mâna pe mouse, comunicarea este unidimensională, eu comunic, tu receptezi (percepi, analizezi, critici, integrezi), nu aceleaşi reguli s-ar aplica chiar între noi doi la o şuetă la o cafea. Acolo ar vorbi când unul, când altul, am putea jongla cu subiectele de discuţie, am putea discuta fără restricţie la unele cuvinte (poate!) şi am avea la dispoziţie mai multe coduri şi canaluri.

Asupra acestor câteva prime reguli trebuie să existe acord. Dacă nu, nu avem de a face cu o comunicare sănătoasă, nu facem deloc viaţa mai uşoară, nici pentru noi, nici pentru cei din jur.

Sorin Dincea

01.02.2007. 21:28

This article hasn't been commented yet.