Mai întâi a fost urletul?

Un domn profesor tare hazliu ne spunea odată cum credea el că a apărut muzica la omul primitiv. Se făcea că omul nostru primitiv căra bolovani de colo-colo. Şi cum intra el odată cu un pietroi mare în peşteră, l-a scăpat şi acesta i-a căzut pe picior zdrobindu-i degetele. Acesta a început să urle ca o prostituată prinsă de poliţişti asupra faptului şi auzindu-şi ecoul venind dinspre peşteră a simţit pentru prima dată fiorii muzicali. El avea să fie primul care să compună muzică. O uvertură sau un sonet, ce o fi fost.

Sigur că este genul de chestie pe care te-ai aştepta să o vezi în desene animate, nu să auzi din gura unui om de 70+ ani spusă în faţa unei clasa a douăsprezecea, dar istorioara are totuşi un sens: noi considerăm că mai toate „descoperirile” din protoistorie au fost făcute din greşeală. Focul a venit de la un fulger care a dat într-un copac. Roata de la bolovanii care se rostogoleau de pe deal; şi tot aşa. Păi, cum vine asta? Toate la întâmplare?

Dar limbajul? Şi el tot din întâmplare a apărut? Ne-am ars şi cu nişte cuvinte înainte să învăţăm cum să le folosim? Sau cum s-a făcut trecerea de la limbajul nearticulat (urlete, răcnete, schelălăituri, grohăituri etc.) la cel articulat? Cum a apărut verbul? Cine s-a gândit să formuleze în propoziţii mai degrabă decât să arate cu degetul? I-a ieşit pe gură cuvântul din întâmplare sau a încercat unul şi a văzut că era bine?

Habar nu ştiu. Aflaţi şi ziceţi-mi şi mie.

Sorin Dincea

11.06.2007. 22:58

This article hasn't been commented yet.