![]() |
|
Omul cel mai fericit e acela care face fericiţi pe cît mai mulţi oameni. |
Adevăraţii eroi...
De peste 5 ani o companie minieră obscură, Gabriel Resources, se luptă să pună mâna pe
aurul de la Roşia Montană. Mituirea oamenilor politici, spoturi în mass-media, sponsorizări ale diverselor evenimente culturale din regiune, doar pentru a arăta opiniei publice că aceasta companie cu sediul într-un paradis fiscal este una serioasă şi este interesată de soarta comunităţii în care urmează să investească, dar şi alte costuri suportate de companie au făcut ca miza demarării proiectului să fie una enormă; cheltuielile sunt mari, dar beneficiile, în cazul reuşitei, sunt imense.
Un lucru esenţial, pentru ca proiectul să poată fi realizat, este ca locuitorii Roşiei Montane să fie strămutaţi pentru ca locul să rămână liber pentru începerea exploatării. Promisiuni că în cazul demarării proiectului oamenii vor fi mutaţi în case moderne, că li se vor despăgubi vechile locuinţe cu sume mult peste valoarea pieţei, că vor apărea noi locuri de muncă fac ca tentaţia să fie imensă, iar compania să pară îngerul salvator al unei regiuni ce resimte din plin trecerea prin tranziţie şi sărăcia aferentă. Pentru nişte oameni simpli, care toată viaţa au trăit din minerit şi care nu sunt lăsaţi să vadă că există alternative pentru a avea un trai decent în zonă, “soluţia Gabriel” pare singura viabilă. Şi totuşi...o parte însemnată a locuitorilor din zonă, în pofida acestui val care încearcă să îi copleşească, spune NU când este vorba despre plecarea lor de pe pământurile natale. Ei sunt adevăraţii eroi ai luptei pentru salvarea Roşiei Montane ! Sigur, după cum ştim cu toţii, există un curent de opinie important împotriva demarării proiectului, iar mulţi oameni din România se implică activ în această mişcare; dar pentru noi este mult mai simplu să facem acest lucru. Prin muzică şi mesaje, participări la dezbateri şi proteste, prin proiecţii de filme, chiar şi prin purtarea însemnelor Salvaţi Roşia Montană, fiecare dintre noi încearcă să facă tot posibilul pentru ca această zonă să îşi păstreze puritatea naturală. Dar pentru noi totul este mult mai simplu: după manifestaţii, participări la dezbateri sau festivaluri de protest ne întoarcem la casele noastre, de unde nu riscăm să ne arunce nimeni afară, unde găsim linişte şi unde nu putem fi ajunşi de către mizeriile “oamenilor de bine” cumpăraţi de Gabriel. Nu noi suntem cei supuşi ameninţărilor din partea trimişilor companiei, nu noi refuzăm nişte sume de bani la care nici nu visam oferite doar pentru a ne cumpăra tăcerea, nu noi suntem apostrofaţi zilnic de către consăteni doar pentru că, din cauza noastră, proiectul, şi implicit, “realizarea” lor personală, nu va putea fi desăvârşit, nu noi suntem cei care, în ciuda traiului greu datorat închiderii minei de stat în care am lucrat zeci de ani şi care a fost până mai ieri singura noastră sursă de venit, cât şi în pofida propagandei murdare prin care Gabriel încearcă să spele creierele localnicilor, ne dăm seama că există şi alte variante pentru ca în Roşia Montană să se poată trăi decent. Păcat că se vorbeşte atât de puţin despre oamenii care duc tot greul în această luptă inegală şi care, atunci când proiectul Gabriel va fi doar o tristă amintire, vor fi adevăraţii salvatori ai Roşiei Montane. Datorită lor, peste ani, vom merge la Roşia Montană pentru a admira frumuseţea naturii şi nu o groapă sterilă. Aceşti oameni care, prin ceea ce fac, sunt adevaraţi “golani”, merită toată stima şi respectul nostru.
Noii Golani vă mulţumesc !!!
...de Mihail Andrei - grupul de actiune Noii Golani - www.noiigolani.ro
18.10.2007. 13:24
Rubrici:
Articole noi:
Comentarii noi:



















Write a comment