Întrebări fără răspuns

Pe străzile Braşovului vechi… mă uit în jur – doar oameni îngânduraţi, feţe obosite.

Văd un bărbat ce ţine în mână o servietă – pumnul roşu strânge mânerul – îi e teamă să nu o piardă? Ce o fi în ea? Probabil nu voi ştii niciodată. Poate bancnotele primite în urma unei afaceri dubioase, actele de proprietate ale unui teren sau apartament mult râvnit (recompensa pentru anii de muncă asiduă), o bombă destinată să facă sute de victime, sau…mai bine, primele desene ale fetiţei sale, primite cadou (“Să nu-i fie dor lu’ tati de mine!”)
O tânără cu un bebeluş în braţe: e al ei? E o mamă singură (imbecilul a lăsat-o în plata Domnului) ce nu s-a îndurat să-l înstrăineze pe cel mic? O soră grijulie ce îi ţine locul mamei dispărute fără urmă? O bonă care face totul pentru bani sau din dragoste pentru copiii pe care nu îi poate avea?

Doi pensionari simpatici stau pe o băncuţă, în faţa parcului. Şi-au aniversat de mult nunta de aur, a trecut fiecare printr-un divorţ sau o pierdere şi acum îşi ţin companie unul altuia? Ori e întâia oară când se privesc şi simt că se cunosc de o viaţă?

Un alt bărbat plimbă un husky. Amândoi par stăpâni pe sine, independenţi, dar, totuşi, sunt nevoiţi să trăiască în simbioză. Au ieşit doar ca “masculul uman” să prindă publicului feminin sau animalul (cel care ar trebui să aibă raţiune) vrea să îşi uimească partenera?

Un punker cu creastă, “zgardă” şi haine negre, unghii date cu lac de culoare închisă, piercing-uri în ureche, sprânceană şi buză trece cu un pas săltat prin faţa mea. Vrea să îmi demonstreze că e “în trend” sau diferit? O face pentru că e la modă, nu vrea să fie un outsider, sau tocmai din cauza înfăţişării lui e tratat ca un paria, de unde şi ochii umflaţi? De plâns, narcotice, bătăi…? Cine ştie?

O puştoaică de vreo 17 ani are un album Dali şi un set de grafică în braţe – cadouri pentru o cunoştinţă? Dorinţa de a urma o facultate de profil? O curiozitate din anticariat, luată “de moft”?

MP3 player-ul meu bubuie “Sleeping Sun” de la Nightwish. Îmi rămâne în minte sintagma “Losing faith makes a crime”. În fond, cât de mult îl cunoşti pe cel de lângă tine? Ar trebui să îmi păstrez încrederea în cei din jur, să încerc să iau partea bună a lor. “Beauty is always found within”… (tot NW) Celălalt…ce ştii despre el? Cum mă pot încredinţa lui, dacă ajunge să mă dezamăgească? Dacă în fiecare zi, descopăr în oameni puterea de a-l zdruncina pe Celălalt pentru a urca trepte? De ce nu pot fi fericiţi pentru altul? De ce nu caută răspunsuri, de ce nu se caută pe Sine în aproapele lor? Nu pot găsi frumuseţe niciunde? Şi cum…? Dar de ce nu sfârşesc eu textul ăsta? Să termin cu întrebările! Vreau răspunsuri! Vreau ca lumina mea interioară (dacă există) să se contopească cu cea emanată de Celălalt, să îl aflu în adâncuri, să îi cunosc măruntaiele. Aşadar, lumină! (jos pălăria în faţa Lui Dumnezeu că s-a gândit la asta!)

Roxana Rogobete

11.03.2007. 01:00