Dorul de casa…

Nu ştiu… Vă aşteptaţi probabil ca editorialul acesta să fie despre codul portocaliu… sau roşu… sau roz… sau violet… sau ce culoare a avut el vara asta. Sau poate vă aşteptaţi să vă povestesc despre cum îşi petrec tinerii vara la mare sau la munte. Sau poate despre slujbele de vară. Nu pot să scriu despre niciunul din subiectele de mai sus. Pentru că actualmente nu mă interesează niciunul din ele. Deşi editorialul trebuie să se refere la evenimente actuale, vehiculate intens la TV sau in discuţiile sămânţarilor de la scara blocului, nu aş vrea să mai vorbesc şi eu despre funeraliile Prea Fericitului. Dar aş putea vorbi foarte bine despre viaţa tihnită, prea tihnită aş zice, în micile oraşe ale ţărişoarei noastre dragi.

Ne-am întors din Bucureşti, Timişoara sau Cluj în oraşele natale de 100.000 de locuitori (maxim), după o sesiune istovitoare, lungită pe ditamai luna iunie, împănată cu nopţi nedormite, petrecute în sălile de lectură ori la chefurile din căminele de poli. Am venit ACASĂ după ce ne-am planificat din martie să rămânem să lucrăm pe vară in marile oraşe. Cei deştepţi aşa au făcut. Au rămas. Ceilalţi au venit acasă. “Lasă, mamă, că o să tot lucrezi de acum încolo. Vino tu acasă, că doar o vacanţă mai ai şi apoi încep greutăţile.” La drept vorbind, aşa e! Parcă ai mai pierde şi tu vremea, te-ai trezi la 13.00, te-ai întâlni cu prietenii la o bere seara…

Fără gândacii din cămin şi paté-ul mâncat la micul-dejun, prânz şi cină părea să ne placă acasă. Serile la suc, cu zece oameni înghesuiţi la o masă de patru persoane, plimbările prin parcurile în care odinioară, în vremea liceului, ne relaxam în timpul orarului promiteau o vară liniştită, cu pace şi armonie… Dar pace şi armonie să îşi dorească un tânăr de 20 de ani? Se pare că nu… Zilele, serile au început să semene între ele…Da, ieşim şi seara asta in oraş… Unde mergem? Tot acolo! Cine vine? Aaa, tot noi...mda!

Şi te simţi ne-la-locul-tău! Inutil! Nu mai înveţi, nu mai lucrezi, nu mai… Dar cum de altă dată era aşa de bine aici? Nu, sigur e vina snobismului căpătat în capitală sau în banat! Asta trebuie să fie. Îţi suni colegii de facultate, întorşi acasă, în alte orăşele de provincie, ca şi tine. Îţi mărturisesc nemulţumirea lor – au încercat să se angajeze, dar nu sunt locuri de muncă, ies în fiecare seară în acelaşi loc, se stânjenesc să mai ceară bani părinţilor…Şi, în sinea ta râzi satisfăcut – nu eşti un ciudat, mai sunt si alţii.

Te gândeşti că în curând pleci la mare sau la munte. Numeri zilele, ştii că mai apoi timpul va trece mai repede. Cauţi de o jumătate de oră să cumperi o pâine. E 11.00 seara şi nici un magazin deschis. Te îndrepţi dezamăgit spre casă gândindu-te la cum va fii când va începe anul universitar – întâlnirea cu colegii, discipline noi, party cu 30 de oameni într-o cameră de 4 persoane, un job part-time pentru extra money, cafeaua în faţa căminului, 5 ore de somn pe noapte, dorul de casă. Mda, dorul de casă…

Magda Golenţeanu

01.09.2007. 06:14

This article hasn't been commented yet.