Iluzia puterii, sau o scurtă disertaţie asupra democraţiei

Omul modern nu mai are timp să trăiască. Paleta fiinţativă s-a extins, iar o experienţă de tip exhaustiv este astăzi imposibilă. În trecut puteai să aspiri la cunoaşterea supremă (evident, înţelegând supremul printr-o relativitate inerentă, ca o sumă a cunoştiinţelor acumulate până la acel moment istoric), însă astăzi, când ramificaţiile par nelimitate, un asemenea demers s-ar solda în mod cert cu un eşec. Miza noului mileniu este specializarea, concentrarea asupra unor

microaspecte existenţiale. Din păcate, consecinţa firească a acestui proces de diminuare a perspectivei este pierderea din vedere a multor alte aspecte fiinţative care pur şi simplu nu se încadrează esenţial în parametrii definitorii ai microuniversului construit aprioric. Oamenii nu mai ştiu să folosească oportunităţile care li se oferă pentru că şi-au stabilit un set de valori considerate imuabile. Ne temem de drumurile virgine, refuzăm să evadăm din universul paradigmatic care ne oferă confort.

Democraţia este sistemul politic aplicat astăzi de majoritatea statelor lumii. Însă democraţia reală nu ţine cont de multitudinea de idei coerente care ar trebui să definească sui generis acest sistem. Diferenţa dintre teorie şi practică este mare şi acest lucru ar trebui să ne pună serios pe gânduri atunci când este vorba despre viaţa noastră. Libertatea pe care democraţia o garantează este întradevăr imensă, însă lipsesc câteva elemente foarte importante. Avem dreptul să facem ceea ce vrem cu viaţa noastră, însă anumite opţiuni nu există. Lipsa oportunităţilor este o îngrădire a libertăţii, care nu poate până la urmă să fie redusă la o simplă alegere între nişte variante stabilite arbitrar. Nu mă refer aici la elementele fiinţative, la contextul social, pentru că acestea sunt aleatorii, guvernate de un haos existenţial imposibil de explicat şi de perceput. Acestea nu pot fi contestate, pentru că fac parte din firescul natural. Problema apare însă atunci când societatea, prin diferite mecanisme, reuşeşte să inducă individul în eroare, să îi ofere iluzia unei puteri inexistente. Atunci când oamenii cred că pot schimba ceva, deşi ritmul implacabil al societăţii nu poate fi tulburat, apare alienarea.

Indivizii vor să se implice în acţiuni care privesc comunitatea lor, indivizii simt nevoia unei participări active. Democraţia le oferă libertate, însă între anumite limite bine stabilite. Procesele sunt mai mult ca sigur subconştiente, iar manipulatorii nu realizează manipularea. Actorii au fost acaparaţi de piesă fără să realizeze asta şi acum au impresia unei libertăţi totale de decizie când de fapt replicile sunt construite artificial. Întreaga lume pare să joace o piesă de teatru şi sunt prea puţini cei care încearcă să spargă tiparele. Indivizii se mulţumesc cu această aparenţă şi nu mai încearcă să schimbe cu adevărat ceva. O lume care începe din ce în ce mai des să lâncezească într-un status quo malign fără ca măcar să realizeze asta este o tară serioasă a umanităţii.

Fundamentul politic al democraţiei este votul. Fiecare cetăţean are dreptul să voteze. Numeroase campanii subliniază importanţa fiecărui vot. Indivizii sunt convinşi de importanţa acţiunii şi atunci se rezumă la aceasta. Ei îşi fac datoria şi atât, nu încearcă să meargă mai departe, să creeze, să ofere o altă variantă. Democraţia îi face pe oameni să îşi dorească din ce în ce mai puţin. Libertatea există, însă ea nu este folosită. Ne amăgim cu iluzia unei eventuale puteri în loc să încercăm să schimbăm, în loc să încercăm să ne lăsăm amprenta asupra societăţii, în loc să încercăm să acumulăm cu adevărat acea putere. Singurul fundament al fiinţei umane este egoismul, care pare astăzi să se dilueze sub aspectul numeroaselor doctrine care îl combat. Democraţia le răpeşte indivizilor dorinţa de afirmare. Victoriile pe care le preţuiesc astăzi oamenii sunt de cele mai multe ori himere. Nu din cauza votului tău a pierdut candidatul X alegerile, nu din cauza ta se întâmplă tot ceea ce vezi la ştiri. Televizorul, societatea de consum, transformă individul într-un spectator care trăieşte cu impresia că este implicat. Victoriile colective nu aparţin cu adevărat decât liderilor, iniţiatorilor. Oamenii care se lasă purtaţi de curent nu vor învinge decât în închipurile lor, nu vor ieşi niciodată în faţă.

Democraţia este regimul ideal, pentru că până acum o variantă mai bună nu a existat, însă ea trebuie aplicată coerent. Libertatea teoretică este sterilă, nu poate să ofere perspective. Trebuie să luptăm dacă vrem să reuşim, trebuie să devenim activi, trebuie să acţionăm prin propriile noastre mijloace şi nu prin pârghiile false ale sistemelor. Nu prin exercitarea drepturilor fundamentale vom schimba lumea, nu prin plătirea taxelor vom intra în istorie. Lumea există şi în absenţa noastră şi doar noi putem să încercăm să schimbăm asta.

Să nu ne lăsăm amăgiţi de falsele victorii, să nu ne irosim anii complăcându-ne în mediocritate. Să devenim lideri, să încercăm să ne impunem propria viziune, să credem cu tărie în noi. Nu sistemul ne făureşte, ci noi trebuie să făurim sistemul. Nimic nu este imuabil, nu există certitudini, putem schimba lumea, putem fi noi înşine în fiecare moment. Omul trebuie să înveţe să îşi folosească înfiorătoarea putere care există în el. Doar astfel îşi poate împlini natura, doar astfel se poate desăvârşi fiinţativ.

Să învăţăm să acţionăm, să îi convingem pe cei din jurul nostru să acţioneze împreună cu noi. Doar astfel putem învinge, doar dacă ne transformăm în actori, doar dacă ne absolutizăm viziunea. Democraţia nu poate exista în absenţa liderilor, pentru că istoria trebuie făurită de cineva. Să nu ne mai lamentăm, să nu mai pretindem libertăţi absolute. În primul rând, să învăţăm să exploatăm la maximum libertatea pe care o avem deja şi pe care mult prea adesea o lăsăm să ne scape printre degete. Lumea aparţine celor îndrăzneţi, lumea aparţine celor puternici.

Petre Fluerasu

01.09.2007. 05:54

This article hasn't been commented yet.